Flutur anunță startul procedurilor pentru drumul de mare viteză Suceava – Botoșani: Patru benzi, cu separatoare de sens pe mijloc

Distanța Suceava – Botoșani va putea fi parcursă cu mașina în 10 – 15 minute, spun autoritățile.

 

Consiliul Județean Suceava a aprobat, cu unanimitate de voturi, o hotărâre pentru elaborarea studiului de fezabilitate, realizarea documentației tehnice pentru obținerea autorizației de construcție și elaborarea proiectului tehnic pentru construcția drumului expres de mare viteze A7 Suceava – Botoșani.

 

În cadrul ședinței deliberativului, președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a spus că această investiție va fi promovată pentru a obține o finanțare europeană nerambursabilă în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare, 2014 – 2020.

 

Potrivit Monitorul de Suceava, Gheorghe Flutur a arătat că CJ Suceava și-a asumat realizarea acestei investiții, prin înființarea unei unități de implementare a proiectului.

 

„Cred că astăzi mai scriem o pagină de istorie aici la Suceava pentru prelungirea autostrăzii A7 Suceava – Botoșani”, a spus Gheorghe Flutur.

 

El a amintit că instituția pe care o conduce s-a asociat cu CJ Botoșani și cu primăriile Suceava și Botoșani pentru realizarea unor proiecte mari, autostrada dintre cele două municipii fiind unul dintre acestea.

 

Șeful administrației județene a arătat că prelungirea autostrăzii A7 între Suceava și Botoșani va avea o lungime de 19,5 kilometri și va face legătura între nodul de autostradă de la Plopeni, de lângă aeroport și viitoarea centură a municipiului Botoșani, în zona pădurii Baisa.

 

 

Patru benzi, cu separatoare de sens pe mijloc

 

Pe de altă parte, Gheorghe Flutur a subliniat faptul că tronsonul de autostradă Suceava – Botoșani, pe patru benzi și cu separatoare de sens, va deschide o perspectivă de dezvoltare a zonei de Nord-Est a României foarte puternică.

 

El a arătat că distanța Suceava – Botoșani va putea fi parcursă cu mașina în 10 – 15 minute.

 

„Dacă ne gândim că Suceava Botoșani și împrejurimile au peste 300.000 de locuitori, noi devenim un pol de dezvoltare cu resursă pentru forță de muncă cu circa 300.000 de oameni, care ar putea fi luat în calcul ca Iașul. Avantajul pentru zona Suceava – Botoșani e că suntem foarte aproape, aeroportul e aici, vom da drumul la construcția unui drum spre Burdujeni și probabil că o să avem în vedere și drumul spre Dumbrăveni de la aeroport. Va fi o zonă dinamică de dezvoltare între Suceava și Botoșani în perioada următoare. Eu asta o văd și în perspectiva refacerii Ucrainei cu multă forță de muncă pentru a lucra și în afară, dar și la noi acasă. Ce vă propun acum e extrem de important pentru perspectiva de dezvoltare a zonei”, a mai declarat Gheorghe Flutur, potrivit sursei citate.