Flutur acuză PSD-ul de măgării penale la vot și dă drumul la câini : Vom filma și vom identifica toate persoanele

Cătălin Flutur a vorbit după Florin Țurcanu și asemenea antevorbitorului său a adresat câteva mesaje social democraților de Botoșani și nu numai.

 

Am analizat foarte bine ce s-a întâmplat în ziua votului din 2 noiembrie, ce s-a întâmplat înaintea votului din 2 noiembrie, am constatat o serie de inadvertențe în procesul de alegeri și chiar de fapte penale din punctul nostru de vedere și lucruri care au fost făcute și în cârdășie cu niște persoane care probabil le găsim o scuză acum că au fost amenințate, că au fost timorate”, a declarat Cătălin Flutur.
Co-președintele ACL a arătat că sunt cazuri în județul Botoșani din care reiese că procesul de votare din primul tur a fost viciat.
O să-i rog pe cei de la PSD să fie foarte atenți cu căratul la vot, cu oamenii care sunt aduși să voteze pe liste suplimentare și le spunem că la fiecare secție de votare din județ vom avea observatori, în afara secțiilor, care vor filma și vor identifica toate persoanele și mașinile care se învârt prin zonă și care vin de mai multe ori pe acolo”, a continuat liderul PDL.
Toți cei care se vor ocupa de turism electoral vor fi fotografiați și filmați și mai apoi dați pe mâna organelor de cercetare penală.
Nu putem să vedem că sunt foarte multe secții de votare în județul Botoșani în care s-a votat pe listele suplimentare peste 10%. Sunt comune unde au votat 90 de persoane pe lista normală și 60 de persoane pe lista suplimentară. Vezi Doamne, Văculești”, a încheiat democrat liberalul.
12.000 de botoșăneni au votat pe listele suplimentare la primul tur al alegerilor prezidențiale, numărul fiind dublu față de scrutinul electoral din 2009. (G.E.)
CITEȘTE:
 Țurcanu, de lângă MRU : Sunt la recurs, am primit șase luni cu suspendare