Flutur a votat din inimă cu soţia, copilul şi Ţâbuleac – VIDEO & FOTOGALERIE 

 

Primarul s-a prezentat la una dintre secţiile de vot de la Liceul de Arte „Ştefan Luchian” la ora 9:30. El a venit alături de soţia sa, Gabriela, şi de fiul lor mijlociu, Mircea.



La faţa locului edilul şef, care candidează din partea Mişcării pentru Botoşani la un nou mandat, s-a întâlnit cu preşedintele Consiliului Judeţean Mihai Ţâbuleac şi cu mai mulţi pretendenţi la CJ sau Consiliul Local, printre care Elena Lazarec şi Victor Ivănescu. „Am votat din inimă pentru Botoşani, am votat pentru continuitate, am votat pentru toţi cetăţenii din oraşul ăsta care îşi doresc un oraş cu adeăvrat european”, a afirmat Cătălin Flutur. Acesta s-a arătat total nedumerit de acuzele cu telefoanele aduse de USL-işti. „Cum, adică noi sună oamenii şi le spunem să voteze USL...? Bine, astăzi pe tot parcusrul zilei tot o să apară glume dintr-astea”, a comentat amuzat primarul.





STAȚI PE BOTOŞĂNEANUL ŞI DUPĂ ÎNCHIDEREA URNELOR AFLAŢI PRIMELE REZULTATE