Primarul municipiului Botoșani, Cătălin Flutur a anunțat că va prinde bani în bugetul pe anul acesta pentru o serie de investiții în parcurile orașului.
În parcurile Curcubeului și Tineretului vor fi amenajate zone de agrement pentru animalele de companie, în genul celei de pe locul fostelor sere din Parcul Mihai Eminescu.
„Ne propunem acolo, să facem în Parcul Curcubeului, că avem unde, un loc special pentru iubitorii de câini, să nu mai trebuiască să meargă în Parcul Mihai Eminescu. Chiar și în Parcul Tineretului vrem să facem lucrul acesta. Să amenajăm un loc doar pentru cei care au câini, să-i plimbe acolo să nu deranjeze pe alții sau să facă mizerie în altă parte”,
Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani
De asemenea, în parcurile Tineretului și Sucevei anul acesta se vor înființa locuri de joacă pentru copii, în genul celui de lângă Școala Gimnazială nr. 13.