Florin Țurcanu, despre managerul chemat la „apă”: Trebuie să rămână la Spitalul Județean, eu am încredere în el

După ce actualul manager interimar al Spitalului „Mavromati”, Corneliu Mihai, a fost chemat să își ocupe vechea funcție din cadrul societății furnizoare de apă Nova Apaserv, se pare că decizia finală rămâne în mâinile acestuia.

 

Președintele Consiliului Județean (CJ) Botoșani, Florin Țurcanu, a declarat referitor la hotărârea luată de Consiliul de Administrație al Nova Apaserv din 22 decembrie 2014, că managerul de la „Mavromati” este liber să aleagă unde va merge.
„I-au făcut o notificare domnului Corneliu Mihai, să se prezinte la serviciu, nu știu ce a hotărât dumnealui, dar eu sunt convins că aici unde este își face treaba foarte bine și trebuie să rămână la Spitalul Județean, dar decizia este a lui, nu a mea”, a declarat șeful de la CJ.
Corneliu Mihai ar trebui să revină la Nova Apaserv în calitate de consilier al directorului general, funcție pe care o ocupa prin contract individual de muncă, înainte de a fi numit director adjunct economic în cadrul aceleiași societăți. La nivel înalt însă, acesta este sprijinit să își păstreze actualul post ocupat la Spitalul Județean, și chiar să concureze pentru postul de manager când perioada de interimat va lua sfârșit.
„Corneliu Mihai este la spital și eu cred că trebuie să rămână acolo pentru că chiar face ce trebuie făcut și nu ne putem permite să schimbăm așa managerii, eu am încredere în el”, a mai spus Florin Țurcanu.
Deocamdată, șeful celui mai mare spital din județ nu și-a exprimat public opinia cu privire la deciziile luate în ultimele săptămâni cu privire la soarta sa profesională.
CITEȘTE:
 Directorul din Botoșani chemat s-o facă pe-a „secretara” la un alt director - AFLĂ cine-i omul cu două funcții