Spre deosebire de antevorbitorii săi care cunosc prea puțin fenomenul, Florin Ghiorghiță a recunsocut că s-a implicat în politică încă din anul 2000, tot cu un partid tânăr.
Și a trăit momente în care Botoșaniul nu era un județ roșu care să voteze cu precădere cu PSD. A renunțat vreme de cinci, șase ani să mai facă politică însă a revenit după ce a văzut dezastrul pe care-l fac social democrații în România.
„Botoșaniul nu este un județ pesedist, nu este un oraș pesedist. Din contră, oamenii trebuie convinși cu oameni noi, tineri, pregătiți și bineînțeles cu oameni cu oarecare experiență”,
Florin Ghiorghiță, președinte OM Dreapta Liberală
A arătat că va rămâne mereu un politician de dreapta și chiar a criticat destul de categoric alianța de la alegerile din 2012 dintre PSD și PNL care a și câștigat alegerile, când a avut de fapt și ultimul mandat de consilier local.
„O alianță toxică, acel USL dintre PNL și PSD, o alianță contra naturii, stânga cu dreapta, o alianță pornită doar pentru interese, favoritisme. Nu am crezut niciodată că un partid liberal se va asocia cu un partid social democrat, un partid comunist. Din păcate am văzut și acest lucru și trebuie să recunosc că în toți acești ani de politică am văzut tot ce se putea vedea”,
Florin Ghiorghiță, președinte OM Dreapta Liberală
Florin Ghiorghiță a spus că nu își dorește vreo funcție prin intermediul Dreptei Liberale.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL: