Floriile întâmpinate cu fețe bisericești și oameni simpli și fără oficialități: FOTO & VIDEO

Procesiunea de Florii marchează Intrarea Domnului în Ierusalim și deschide practic seria slujbelor religioase ce vor fi oficiate în săptămâna patimilor de dinainte și Paști. La Botoșani, alaiul cu sute de credincioși care aveau fire de salcie sau alte tipuri de flori în mâini, a pornit de la Biserica Duminica Mare din Donici.

 

Au fost prezenți pe lângă soborul însemnat de preoți mai ales oameni simpli. Nici o oficialitate nu și-a făcut apariția din dorința de a face băi de mulțime. Traseul ales a fost unul relativ limitat, adică Biserica Duminica Mare – Biserica Uspenia – Biserica Sf. Gheorghe – Biserica Sf. Spiridon. Acest eveniment are loc concomitent cu unul similar din Țara Sfântă.
Începând din anul 2008, tradiţia procesiunii clericilor şi credincioşilor în ajunul praznicului Intrării Domnului în Ierusalim (Floriile) a fost reluată în Bucureşti. Obiceiul a fost interzis de regimul comunist în 1948.
Pelerinajul de Florii îşi are originea încă din perioada secolului al IV-lea, când creştinii celebrau Floriile într-un mod cu totul special. În primele secole creştine, în această duminică, cei care aspirau să fie botezaţi mergeau la episcop, ca să îi ceară să fie admişi la taina botezului. În cinstea acestei zile împăraţii acordau graţieri.

[[readotherarticle:botosaneanul.ro:16382:Primarul cu soţia şi sute de oameni la procesiunea de Florii – GALERIE FOTO ]]

Pelerinajul de Florii începe la Ierusalim din Sâmbăta lui Lazăr şi dă tonul unui şir de procesiuni şi slujbe care continuă toată Săptămâna Patimilor şi culminează cu pogorârea Sfintei Lumini, în Sâmbăta Mare.
Praznicul Intrării Domnului în Ierusalim debutează în zorii zilei de sâmbătă în localitatea Betania lui Lazăr, cu slujba Sfintei Liturghii ce se săvârşeşte într-o biserică ridicată pe vatra vechii locuinţe a lui Lazăr şi a surorilor sale, Marta şi Maria. Din secolul al IV-lea şi până în prezent, lăcaşul creştin aparţine Patriarhiei grec-ortodoxe a Ierusalimului şi a fost refăcut în mai multe perioade ale istoriei şi, tot de atunci, Sâmbăta lui Lazăr este celebrată în fiecare an cu multă evlavie. (G.E.)

[[readotherarticle:botosaneanul.ro:31411:Oraşul colindat de sute de credincioşi care au îndurat frigul la procesiunea de Florii - VIDEO & GALERIE FOTO ]]

[[galerie-foto]]