Despre Parcul de agrement turistic și sportiv Cornișa nu s-a mai vorbit de câteva săptămâni de zile iar așteptările privitoare la o eventuală deschidere a obiectivului care a suscitat atâta interes, s-au disipat odată cu venirea toamnei. Însă, serviciul care va administra acest complex are deja trei salariați care și-au început activitatea de o săptămână de zile.
Printre ei, directorul adjunct al parcului Cornișa, subordonat direct directorului DSPSA, Eugen Țurcanu.
El este Ciprian Boariu și de șapte zile și-a început activitatea din postura de șef al parcului de agrement. Nu este sau nu era o persoană publică. Până la a participa la concursul care i-a schimbat cursul carierei, iar timpul o va arăta dacă în bine sau rău.
Cine este noul director?
”Eu nu sunt o persoană foarte cunoscută în oraș, însă sunt botoșănean de vreo 45 de ani, adică știu orașul foarte bine. Sunt născut la Brăești dar școala am făcut-o aici. E o provocare, am participat și eu la un concurs și am învățat. Nu am mai fost de mult la o sală de lectură, mi-am făcut permis ca să pot învăța și am luat acest concurs”
La ce lucrează în acest moment?
Suntem deja trei persoane, o așteptăm și a patra. Noi practic funcționăm ca un departament al Direcției de Servicii Publice, Sport și Agrement (DSPSA), nu avem personalitate juridică. Și atunci prima și prima activitate pe care o facem acum, facem un regulament de organizare și funcționare, incluzându-ne în cadrul regulamentului general al DSPSA care are o activitate mult mai vastă. Eu sunt subordonat direct dlui director Eugen Țurcanu. Și secțiunea de regulament intern care înseamnă regulile de folosință atât a parcului de agrement în regularitatea lui cât și a elementelor componente.
Tarife!
Încercăm să validăm niște tarife care sunt deja într-un studiu aprobat de Consiliul Local și încercăm să le mai definim o dată, pornind de la datele tehnice ale echipamentelor, care este costul cu forța de muncă, consumabile și alte elemente. Asta încercăm să prezentăm, ca o anexă a regulamentului de organizare, partea de tarife.
Pachete de servicii
Mă preocupă foarte mult și o chestie care nu am văzut-o foarte clar structurată în actuala fundamentare tehnică și anume nu se discută aproape deloc cu o ofertare la nivelul unor beneficiari instituționali. Totul se referă la retail, adică persoana fizică vine și se simte bine acolo. Pentru mine reprezintă interes și o altă abordare, pentru partea de asociații, cluburi sportive, organizații ale elevilor, niște servicii de închiriere pentru anumite categorii care ar fi altceva decât publicul.
Vizite pe obiectiv
De mai multe ori, în mod curent. Noi, cel puțin ne-am făcut un plan să mergem cel puțin o dată pe săptămână. Noi nu suntem la nivelul de a vizita și să spunem, uite ne place. Uite ce frumos e. Vizitele noastre au legătură cu cei care sunt acolo, nu mă duc să mă uit pur și simplu pe câmp și să mă simt bine și să mă relaxez, că e aerul nu știu cum sau văd crucile și nu mă relaxez. Merg acolo să discut cu personalul, sunt utilaje, este echipament, sunt șapte zile de serviciu, cred că am fost de patru ori.
Termen de finalizare (?!)
Nu mă întrebați de Primărie, sunt niște întrebări la care nu pot să răspund.
Experiență
Am lucrat în mai multe domenii și în fabrică și pe toate…în primul rând sunt inginer sunt căsătorit, am doi copii, unul este inginer, fata dacă îi ajută Dumnezeu termină acum și va fi și ea ingineră. Am lucrat numai în mediul privat, este prima dată când am intrat în sistemul public și mi se pare în regulă, adică nu am dificultăți în a intra în acest mediu. Am lucrat într-o firmă de asigurări, acum am brokeraj, eu sunt personal contractual. Sunt expert evaluator ANEVAR de 20 de ani și expert judiciar pe o specializare de inginerie. Aici suntem pentru partea de management în primul rând, să încercăm să facem un management performant.
Marea deschidere
Așteptările sunt foarte mari, este foarte dificil ca într-un an de zile un obiectiv să devină rentabil. Este foarte dificil ca un obiectiv nou să fie pe profit din primul an. Chiar dacă nu este complex. Este posibil să dureze foarte mult probele tehnologice, să nu iasă lucrurile cum le vrei. Toată lumea vrea, aș vrea și eu și mâine, dar sunt niște considerente de securitate, de răspundere. Există niște instalații deosebit de complexe, nu neapărat partea de construcții.
Marea problemă
Eu pe partea tehnică înțeleg despre ce este vorba, nu le stăpânesc pe toate, dar o să luăm oameni care o să priceapă, pentru că asta este. Este foarte posibil ca un număr semnificativ de activități, fiind de înaltă tehnicitate, să nu îmi permit să iau personal calificat și e posibil să fie externalizat. Vom face un studiu de oportunitate dacă se merită partea de întreținere, de mentenanță. Sunt operațiuni complexe pe care nu poți să le faci cu cine vrei. Nu vă gândiți la partea de construcții, ci la dotări. Iar o parte este posibil să fie stăpânite prin contracte cu niște prestatori de nișă, specializați. Fapt impus de producător, este ca și o mașină în garanție, trebuie să mergi în reprezentanță ca să faci asta.