Liderul PNL Botoșani, care este totodată și candidat la președinția Consiliului Județean, s-a prezentat la ora 11:00 la Colegiul Economic Octav Onicescu pentru a-și exercita dreptul constituțional de a alege.
Senatorul i-a avut alături pe cei doi copii ai săi, Răzvan, arhitect în București și Caterina, studentă în anul VI la medicină, tot în capitală.
Date fiind măsurile de restricții și prezența mai multor persoane în secția 57, la care este arondat, parlamentarul a avut de așteptat aproximativ 10 minute până ce să voteze.
”Am emoții pentru că îmi doresc ca Botoșaniul și botoșănenii să intre într-o nouă eră, dacă pot spune așa, pentru prima oară după 1989 pentru dezvoltare și pentru a fi cât mai bine pentru toți cetățenii din Botoșani”,
Costel Șoptică, candidat PNL la președinția CJ.
Acesta a rămas cu un regret după terminarea campaniei electorale.
”Îmi pare rău că, la un moment dat, nu am putut avea o dezbatere deschisă alături de ceilalți candidați pentru că s-ar fi văzut atunci mult mai bine cine are o viziune pentru Botoșani în următorii patru-opt ani, cine este persoana care poate duce la îndeplinire toate obiectivele și proiectele pe care și le propune și atunci poate ar fi fost mult mai bine pentru botoșăneni. Dar sunt convins că toți botoșănenii au analizat bine până acum, vor lua cele mai bune decizii și eu îi invit pe toți la vot într-un număr cât mai mare”,
Costel Șoptică, candidat PNL la președinția CJ.
La vot, senatorul a avut alături de mai muli tineri liberali: Sorin Cornilă, Radu Grigoraș, Monica Răileanu, Sorin Lebădă.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL