Flagrant cu polițiști în cabinetul unui psiholog, în timp ce lua 600 de euro de la o femeie

Lucrătorii de poliţie judiciară din cadrul Serviciului Judeţean Anticorupţie Bihor au prins, ieri, în flagrant pe un psiholog care făcea parte dintr-o comisie de evaluare psihiatrică. Alina Lavinia Raț tocmai lua de la o femeie suma de 600 de euro, pe care urma să o împartă cei doi medici din comisie, pentru o evaluare a sorei sale, cu handicap mintal sever, scrie Evenimentul Zilei.

 

Flagrantul a fost organizat pe 11 ianuarie 2016, chiar în ziua în care o femeie s-a prezentat la sediul DGA - SJA Bihor și a formulat un denunț. Aceasta a declarat ofițerilor anticorupție că psihologul Alina Lavinia Raț i-a cerut, pe 6 și, respectiv, 8 ianuarie suma totală de 600 euro atât pentru sine, cât și pentru doi medici, membri ai comisiei de evaluare psihiatrică, pentru a efectua în mod favorabil documentele medicale privind - o pe sora ei.
Având în vedere urgența constând în faptul că denunțătoarea și suspecta urmau să se întâlnească în după-amiaza aceleiași zile pentru remiterea sumei de bani, cauza a fost înaintată de îndată Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, fiind organizată prinderea în flagrant”, transmite DGA. În jurul orei 16.00, psihologul s-a întâlnit în cabinetul său situat în incinta Centrului de Sănătate Mintală pentru Adulți Bihor cu femeia de la care a pretins și primit suma de 600 euro, din care 200 euro pentru ea și 400 euro pentru alți doi medici, membri ai comisiei de evaluare psihiatrică. Imediat după ce denunțătoarea a ieșit din cabinetul psihologic, echipa operativă formată din procuror și lucrători de poliție judiciară ai S.J.A. Bihor au intrat în cabinet și au găsit suma de 600 euro în interiorul unei agende personale, aflată pe biroul Laviniei Raț. Față de psiholog a fost începută urmărirea penală pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită și trafic de influență, fiind dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore. Urmează ca, astăzi, procurorul să decidă dacă dispune cercetarea în libertate sau o va trimite pe Lavinia Raț în fața unui judecător al Tribunalului Bihor. cu propunere de arestare preventivă.

CITEȘTE: Business-ul cu tutun în care a fost implicată soția dorohoianului mort la Dumbrăveni: Totul mergea ca pe roate!