Flagrant al polițiștilor pentru prinderea unor romi care nu voiau să facă pușcărie: UNDE au fost încarcerați indivizii

Poliţiştii suceveni au organizat miercuri o acţiune în cadrul căreia au avut sarcina de a prinde trei condamnaţi la închisoare care se sustrăgeau executării pedepsei, scrie Monitorul de Suceava.

 

Șase luni de închisoare într-un dosar de vătămare corporală

 

Cei trei bărbaţi, de etnie romă, aveau condamnări pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală, faptele cu violenţă petrecându-se în luna aprilie a anului 2013. În cadrul acţiunii organizate de Poliţia oraşului Vicovu de Sus s-a constituit o echipă operativă în vederea identificării şi reţinerii celor trei în zona „Plai” a satului Laura, reuşindu-se prinderea a doi dintre aceştia. Astfel au fost identificaţi Constantin Marcu, de 39 de ani, condamnat la șase luni de închisoare pentru vătămare corporală şi având mandat de executare a pedepsei din anul 2015, şi Ilie Prodaniuc, de 54 de ani, condamnat la trei luni de închisoare pentru aceeaşi faptă de vătămare corporală, având un mandat de executare a pedepsei din 2015. În urma verificărilor făcute de poliţişti, s-a stabilit că cel de-al treilea bărbat, Vasile Aurel Betean, de 29 de ani, căutat pentru executarea pedepsei de șase luni de închisoare într-un dosar de vătămare corporală, se află încarcerat în Germania. Fapta celor trei bărbaţi condamnaţi s-a petrecut la începutul lunii aprilie a anului 2012, când pe timp de noapte aparatul de termoviziune al poliţiei de frontieră a detectat prezenţa a doi suspecţi într-o căruţă, în zona de frontieră de lângă satul Laura, din Vicovu de Sus. Urmăriţi de poliţişti şi după mai multe focuri de armă trase asupra celor doi, aceştia au reuşit să intre cu tot cu căruţă în curtea unei case din sat, făcându-se nevăzuţi.

 

A agresat un jandarm şi un elev


La apropierea poliţiştilor de frontieră, ceilalţi romi din zonă au început să arunce cu pietre asupra lor, aşezând copiii în faţa maşinilor poliţie. Unul dintre poliţiştii de frontieră a fost lovit de o piatră, fiind rănit uşor, iar două autoturisme ale instituţiei au fost uşor avariate. Conflictul din zona „Plai” a fost aplanat, totuşi, după ultimul foc de avertisment tras de poliţişti, mai ales că între timp aceştia primiseră întăriri. În urma cercetărilor întreprinse au fost identificaţi cei trei bărbaţi ca fiind cei care au provocat incidentul şi care i-au instigat pe ceilalţi romi la violenţă. Surse din mediul judiciar susţin că Vasile Aurel Betean este un individ periculos, nefiind la prima abatere gravă. Acelaşi Vasile Betean a fost cel care, cu aproape patru ani în urmă, a agresat un jandarm şi un elev de la şcoala de Subofiţeri Jandarmi, aflat în practică la Vicovu de Sus. Cei doi condamnaţi au fost încarceraţi în arestul IPJ Suceava şi transferaţi apoi la Penitenciarul Botoşani. În cazul lui Vasile Aurel Betean, după efectuarea zilelor de arest pe care le are de efectuat în Germania, acesta este aşteptat în ţară pentru a executa aici cele şase luni pe care le are de făcut în penitenciar.
CITEȘTE: Un băiat care și-a omorât iubita c-un bolovan a păcălit oameni cât era închis la Botoșani