Finala Miss Boboc cu senzualitate, urale, fluierături, acuze de fraudă – VIDEO & GALERIE FOTO

 

Sala mare a Casei de Cultură a Sindicatelor s-a dovedit a fi neîncăpătoare joi seara, la finala ediţiei din acest an a concursului „Toamna Bobocilor”. Nouă cupluri de proaspeţi liceeni s-au întrecut în competiţia de frumuseţe într-o atmosferă incendiară. Aproximativ 600 de tineri i-au sprijinit frenetic, aplaudând şi agitând pancarte, fără să se sfiască să huiduiască reprezentanţii celorlalte unităţi de învăţământ.
Viviana Sposub Albert Nechifor Toamna Bobocilor Botosani

Vicele Andrei, preşedinte de juriu

Locurile din sală s-au dovedit insuficiente, aşa că zeci de elevi au ocupat şi culoarele, precum şi zona din imediata apropiere a scenei. Nu au fost doar adolescenţi, ci şi părinţi veniţi să-şi susţină copiii, care s-au manifestat la fel de zgomotos precum elevii, unii dintre ei agitând la rândul lor pancarte. În sală s-au aflat inclusiv primarul Ovidiu Portariuc, care atunci când a fost anunţat a doua oară a generat aplauze, dar şi ceva fluierături, dar şi viceprimarul Cosmin Andrei. Dacă primul a plecat pe la jumătatea spectacolului, cel de-al doilea a rămas până la final, asta şi pentru că a fost chiar preşedintele juriului, el înmânând titlul de Miss Boboc. După probe precum rochia de seară şi vals, acesta a ajuns la Viviana Sposub de la Liceul de Artă „Ştefan Luchian”.

Acuze reciproce de fraudare

Anunţul câştigătoarei a fost precedat de acuzele făcute de pe scenă de Valentin Rău, directorul Casei de Cultură a Sindicatelor, precum că s-a încercat fraudarea votului de pe site-ul instituţiei la concursul de miss şi mister popularitate şi succedat de contestaţiile unor elevi, care au reclamat că în ciuda votului dat pe pagina online a CCS, juriul a decis altfel. Mai exact, în sondajul electronic a ieşit învingătoare Alessandra Epure de la Colegiul Naţional „AT Laurian”, însă directorul CCS a explicat că tocmai de aceasta, separat de titlurile de miss şi mister boboc există cele de popularitate, care se acordă învingătorilor de pe online. În clasamentul de pe CCS eleva de la "AT Laurian" figura însă pe primul loc, dar în ciuda acestui lucru ambele premii au ajuns la cea de la "Ştefan Luchian".  „Am avut emoţii foarte mari, nici n-am cuvinte să descriu ceea ce am simţit pe scenă, ceea ce am simţit atunci când mi-am auzit numele strigat pentru titlul de Miss Boboc 2012. E un sentiment extraordinar”, a declarat Viviana Sposub. Aceasta a adăugat că nu se gândeşte la o carieră de model deoarece… „eu fac muzică”. Mister Boboc a fost desemnat Albert Nechifor de la Colegiul Naţional „AT Laurian”, care a reuşit la rândul său să câştige şi distincţia de popularitate. Câştigătorii au primit câte 300 de lei, premierea fiind făcută cu scena înţesată de tineri veniţi să felicite câştigătorii. În afara titlurilor menţionate, Direcţia Judeţeană de Sport şi Tineret şi o firmă privată au acordat distincţiile lor şi totodată s-au dat o mulţime de diplome de merit la elevi şi profesori pentru implicarea în organizarea „Toamna Bobocilor 2012”.



Alessandra Epure


Toamna Bobocilor Botosani 2012

Viviana Sposub

Toamna Bobocilor Botosani 2012 2
Toamna Bobocilor Botosani 2012 3
Toamna Bobocilor Botosani 2012 4
Toamna Bobocilor Botosani 2012 5
Toamna Bobocilor Botosani 2012 6




VEZI ŞI:
 Ţipete şi isterie cu 9 Mister arătoşi la Toamna Bobocilor - FOTOGALERIE












CITEŞTE ŞI:
 Miss Boboc premiată de viceprimar cu urale şi fluierături - VEZI cea mai frumoasă nouă liceană











VEZI ŞI:
 Finala Boboc 2011 - călărie, tensiune, fuste scurte-scurte - GALERIE FOTO






















CITEŞTE ŞI:
 INTERVIU Miss Boboc 2011 Mara Bucşinescu : Sunt şi fete mai frumoase decât mine