FILTRE cu polițiști într-un oraș din Botoșani: Mașini oprite, șoferi amendați pe capete

Polițiștii botoşăneni au sancționat din nou șoferii.

 

S-a întâmplat  ieri pe raza orașului Săveni.

 

Poliţiştii Formaţiunii Rutiere Săveni au organizat o acţiune pe raza teritorială de competenţă, pentru prevenirea şi combaterea abaterilor comise de participanţii la traficul rutier.Cu ocazia activităţilor specifice desfăşurate, au fost legitimate 28 de persoane şi controlate 21 de vehicule.

 

Ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate 28 de sancţiuni contravenţionale, valoarea totală a acestora depăşind suma de 2.400 de lei.

 

Astfel, a fost depistat un bărbat de 29 de ani, din comuna Ungureni, în timp ce conducea un ATV, care nu avea aplicate plăcuţe cu numere de înregistrare sau înmatriculare şi fără a purta cască de protecţie. Totodată, cu ocazia controlului s-a constatat că bărbatul nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

 

Polițiștii au  întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere fără permis, punerea în circulaţie a unui vehicul neînmatriculat, fiind aplicată şi o sancţiune contravenţională în cuantum de 290 de lei.


 

DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store