Au fost legitimate aproximativ 150 de persoane și controlate peste 100 de autovehicule.
La data de 26 februarie 2022, în intervalul orar 16:00-24:00, polițiștii din cadrul Biroului Rutier, împreună cu cei din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate au organizat o acțiune, în sistem integrat, pentru prevenirea și combaterea faptelor de natură penală și contravențională, a depistării conducătorilor auto care circulă sub influența alcoolului sau a altor substanțe psihoactive, pentru identificarea bunurilor provenite din infracțiuni sau a produselor de contrabandă, a persoanelor care procură, comercializează sau consumă substanțe interzise de lege, fiind organizate filtre rutiere de control, atât la intrările în municipiul Botoșani, cât și pe raza municipiului.
În urma activităților desfășurate, au fost legitimate aproximativ 150 de persoane și controlate peste 100 de autovehicule.
În urma neregulilor constatate au fost aplicate 28 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 11.000 de lei și au fost constatate două infracțiuni de deținere de droguri.
De asemenea, au fost reținute 5 permise de conducere și 6 certificate de înmatriculare.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: