Fiasco de la September Fest : Poate colegii liberali renunță la obsesia de a ne trimite în Centrul Vechi

Nu că ar fi fost pentru prima dată când acțiunile organizate în Centrul Vechi s-au dovedit a fi un eșec. Nu numai pentru organizatori ci și pentru invitații care au venit să concerteze. Trupa Hara de exemplu, a rămas doar cu câteva zeci de oameni duminică seara când a încheiat acest eveniment.

 

Rezultate direct proporționale cu resursele

Pentru capitolul organizare nu s-au depus eforturi substanțiale, nici din punct de vedere fizic dar mai ales financiar. 0 lei, iar rezultatul s-a văzut.

 

”Nu a trecut prin CL, dintr-un motiv foarte simplu. Nu au fost alocări bugetare, nu a fost un interes foarte mare pentru acest eveniment. A trebuit să fie făcut, am primit această sarcină, l-am făcut cu mijloacele pe care le-am avut la dispoziție, rezultatele au fost direct proporționale cu resursele alocate și poate a contat a contat mai mult sau mai puțin implicarea mea, nu aș vrea să discut acest aspect, trebuie să evalueze alții”
Cosmin Andrei, viceprimarul municipiului Botoșani

 

4 miliarde în județ

Ca atare, pe viitor cel mai probabil o eventuală organizare a unor astfel de evenimente ar trebui discutată din punct de vedere al oportunității. Deși poate, botoșănenii, prin prezența la Festivalul Diversității Multiculturale, au transmis un mesaj.

 

”Poate ar trebui să alocăm și resursele necesare ca să nu mai ajungem la discuții în care să ne comparăm cu comune cu bugete considerabil mai mici. Sau cu orașe care au alocate, vă dau exemple chiar din vecinătatea noastră, 4 miliarde alocate pentru Zilele Orașului de către primării mult mai mici decât municipiul Botoșani. Discuția că nu avem bani poate ar fi mai bine să fie evitată și să găsim alte modalități, care să nu fie neapărat cele în care mergem la agenții economici ca să fie baza acestor  evenimente”
Cosmin Andrei, viceprimarul municipiului Botoșani

 

Au avut interesul ca aceste evenimente să nu iasă

În trecut aceste festivaluri ale verii sau berii se organizau lângă Bazar, în intersecția de la Casa Sindicatelor sau pe Bulevardul Mihai Eminescu. În ultimii ani a devenit aproape o obsesie a consilierilor pentru Centrul Vechi.

 

”În ceea ce privește locul în care se organizează și aici trebuie avut în vedere, poate colegii liberali renunță la obsesia de a ne trimite în Centrul Vechi, dacă până acum au avut interesul ca aceste evenimente să nu iasă, să fie decontate electoral, am trecut această etapă. Haideți acum să punem interesul cetățeanului și să dăm politica deoparte. De altfel, dl primar când a organizat Festivalul Diversității Multiculturale a ales Bulevardul Mihai Eminescu”
Cosmin Andrei, viceprimarul municipiului Botoșani

 

Viceprimarul a încheiat cu precizarea că în 2012 când a avut putere politică în cadrul USL Summer Fest a fost organizat în Bulevardul Mihai Eminescu cu o participare record din partea botoșănenilor și artiști de talie națională.