Festivitate la Școala 17 cu discursuri savuroase din partea oficialilor și conducerii: Noi încercăm să fim nu o școală de fițe... VIDEO&FOTO

Din punct de vedere organizatoric, Școala Gimnazială nr. 17 a avut probabil una dintre cele mai reușite festivități de deschidere a noului an școlar.

 

 

Evenimentul, cu tot cu discursurile rostite de conducere sau invitați a fost comprimat în aproximativ jumătate de oră, astfel că răbdarea elevilor nu a fost pusă la grea încercare.

 

A funcționat și instalația de sonorizare, spre deosebire de alte unități de învățământ cu așteptări și astfel că fiecare cuvânt a ajuns la fiecare elev, părinte sau cadru didactic adunat în careu.

 

Festivitatea a fost deschisă de ceremonialul religios oficiat de preotul invitat pentru a binecuvânta noul an școlar.

Slujba s-a încheiat cu un „mulți ani trăiască” care a antrenat și vocile copiilor.

Ulterior, directorul de la Școala nr. 17 a adresat mulțumiri părinților care au ales să-și înscrie copiii la această unitate de învățământ.

Și s-a exprimat ca pe viitor, poate și elevii de astăzi care vor deveni părinții de mâine vor face același lucru.

 

„Noi încercăm să fim nu o școală de fițe, nu o școală cum ar vrea unii sau alții, ci doar o școală a învățării. Deci de asta ați venit aici, să învățați. Noi nu facem altceva decât să punem umărul la efortul pe care-l faceți zi de zi. Ce suntem noi? Doar o școală mai prietenoasă poate decât altele. Asta ne dorim să fim, o școală prietenoasă, primitoare care vă primește cu brațele deschise, să vă îndrume pe acest făgaș al învățării. Învățăm împreună, lumea este în schimbare și noi trebuie să ne schimbăm, profesorii. Unii mai șonticăim așa pentru că nu ne place tehnica, nu ne place noutatea pe care ne-o bagă pe gât în fiecare zi, societatea. Dar ne adaptăm și dv. trebuie să faceți același lucru”,

Vasile Asiminicesei, directorul Școlii Gimnaziale nr. 17

 

Deputatul Costel Șoptică a predat fizică la această școală și chiar a avut rezultate cu elevi care au participat la olimpiade școlare și a căror rezultate constituie și astăzi motiv de mândrie.

Ba chiar a recunoscut că și-a întâlnit foști elevi care s-au realizat prin educație și ocupă astăzi funcții importante.

 

„Cred că sunteți cu toții convinși că școala reprezintă cel mai important lucru din această etapă a vieții. De aceea rog, cadrele didactice în primul rând și nu în ultimul rând părinții, să aibă răbdare cu prichindeii lor, să-i susțină în tot ceea ce fac și sunt convins că și rezultatele vor fi pe măsură. Într-adevăr această școală de-a lungul timpului a dat mai mulți olimpici și sunt și astăzi absolvenți cu care mă întâlnesc inclusiv în Europa, care ocupă funcții extraordinar de mari în companii multinaționale, iată eu am ajuns în politică și nu în ultimul rând sunt mulți care au îmbrățișat meseria de dascăl”,

Costel Șoptică, deputat PNL

 

Au mai participat la festivitatea de deschidere a anului școlar de la Școala nr. 17 prefectul Sorin Cornilă și Bogdan Suruciuc, inspector școlar general.