Femeile violente de la Botoșani: Zeci de cazuri în care rudele au cerut ordin de protecție împotriva lor – VIDEO

Sunt aproape 100 de situații în care femeile au căpătat rol de agresor și nu pe cel de victimă așa cum se întâmplă în cazurile de violență domestică.

Aceste restricții au fost solicitate de soți, copii sau alte rude din familia lărgită.

 

Violența familială la Botoșani

 

 

Prezentă la Botoșăneanul TV, Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) a vorbit despre cazurile de violență în familie care au avut loc la Botoșani.

 

După perioada pandemiei a părut că aceste situații au escaladat însă polițiștii vin cu explicații în acest sens.

 

„Știu că s-a discutat despre un fenomen însă nu este cazul să vorbim despre așa ceva, pentru că în perioada respectivă având în vedere restricțiile de circulație care erau impuse cetățenilor și ei nu mai aveau posibilitatea să se deplaseze liber decât dacă aveau un motiv foarte bine întemeiat, singurele infracțiuni care mai puteau fi comise erau cele de violență în familie. Care puteau fi comise fără a fi necesară deplasarea în alte locuri”,

Delia Nenișcu, purtător de cuvânt IPJ Botoșani

 

 

Pentru că botoșănenii se aflau închiși în case nu au mai avut loc furturi, violențe stradale sau alte infracțiuni care apar în cotidianul infracțional specific unei comunități.

Și au rămas certurile dintre soți care în unele situații escaladau în violență fizică și verbală.

 

„Acestea au fost cele care au rămas, chiar aceasta era exprimarea la momentul respectiv a unuia dintre colegii mei, că acestea sunt faptele care au rămas și care puteau fi comise, de violență în familie și de aici a plecat ideea aceasta că ne confruntăm cu un fenomen”,

Delia Nenișcu, purtător de cuvânt IPJ Botoșani

 

Mai multă încredere în Poliție 

 

În primele șase luni ale acestui an la Poliția Botoșani s-a înregistrat o creștere de 20% față de aceeași perioadă a anului trecut. Însă nu neapărat în numărul de cazuri ci mai degrabă în cele pentru care se cere ajutorul polițiștilor.

Pentru că multe cazuri de violență familială rămân nedeclarate, victimele sperând ca rezolvarea să vină cumva de la sine, fără implicarea instituțiilor statului.

 

„Victimele au conștientizat drepturile pe care le au și faptul că pot fi ajutate și cer ajutor. Pe seama aceasta o pun colegii mei creșterea înregistrată, pe faptul că populația are încredere, oamenii vin și sesizează pentru că au văzut probabil că sunt luate măsuri, că cei care nu respectă regulile impuse prin emiterea unui ordin de protecție sunt reținuți sau sunt dispuse măsuri împotriva lor și astfel victimele se simt protejate”,

Delia Nenișcu, purtător de cuvânt IPJ Botoșani

 

Sute de strigăte de ajutor 

 

De la începutul anului au fost emise 283 de ordine de protecție provizorii care sunt eliberate de polițiști după completarea unui chestionar de risc. Acesta are o valabilitate de 5 zile și poate fi prelungit pentru o perioadă cuprinsă între 1 și 6 luni, de către instanța de judecată.

 

În aproape 260 de situații judecătorii au aprobat emiterea de ordine de protecție în cazul violenței domestice cu peste 500 de măsuri impuse agresorilor, care au avut menirea de a proteja victimele: „Cei care au încălcat aceste măsuri, de cele mai multe ori a fost dispusă reținerea acestora”.

 

14 persoane

au fost reținute anul acesta pentru că nu au respectat obligațiile din ordinele de protecție, în special să nu se apropie de victimele lor.

Iar ca un inedit al acestei situații, în cazul a zeci de familii s-a constatat că agresorul a fost femeia și nu bărbații.

 

„Femeile pot fi și autori, am înregistrat spre exemplu în primele 6 luni ale acestui an 80 de cazuri în care femeile erau cele erau autori ai infracțiunilor de violență în familie”,

Delia Nenișcu, purtător de cuvânt IPJ Botoșani

 

Aceste ordine de protecție au fost solicitate fie de soți sau copii fie de către membri din familia lărgită, spectrul fiind extrem de larg și cuprinzând cumnați sau socri.

 

Discuția pe această temă poate fi urmărită în linkul de mai jos în intervalele:

43:00 – 47:18

50:00 – 53:20