Femeile din PDL declanşează campanie împotriva etnobotanicelor

 

Organizaţia de femei a făcut public joi, în cadrul unei conferinţe de presă, declanşarea unei campanii de informatizate şi conştientizare privind consumul de etnobotanice. Aceasta începe în Botoşani, continuă duminică în Dorohoi şi apoi posibil şi în alte localităţi din judeţ.
Cei mai vizaţi sunt tinerii, din rândurile cărora există cei mai mulţi consumatori, iar democrat-liberalele vor ieşi în stradă pentru a le vorbi despre riscurile la care se supun prin apelarea la produsele „magazinelor de vise”. Anul acesta la Unitatea de Primire a Urgenţelor de la Spitalul Judeţean s-a confruntat cu opt cazuri de botoşăneni ajunşi într-o stare gravă din cauza consumului unor astfel de produse, după ce anul trecut s-au consemnat 20. Lidera femeilor din PDL susţine însă că persoanele în cauză sunt doar cele care nu au mai avut încotro şi au trebuit să apeleze la ajutorul medicilor, în realitate numărul consumatorilor fiind în realitate mult mai mare. „Am considerat că nu trebuie să aşteptăm totul de la centru şi că putem rezolva problema şi pe plan local”, a afirmat Rodica Huţuleac. Ea a arătat că efortul se duce pe două planuri, unul de informare-conştientizare şi un al doilea legislativ, care se va concretiza printr-un act normativ care va completa ordonanţa deja aflată în vigoare şi prin care sunt interzise 36 de plante halucinogene. În cadrul campaniei derulate de OF – PDL s-a creat şi o adresă electronică, [email protected] prin care medicii din partid vor acorda sprijin celor care se confruntă cu astfel de probleme şi se vor împărţi flyere.