Femeie rănită de propria mașină: La volan era fiul ei de 3 ani

Un accident pe cât de neobișnuit pe atât de grav. Un copil de 3 ani a urcat la volan și și-a lovit mama cu mașina.

 

S-a întâmplat la Târgu Jiu. Întâmplarea nefericită ar trebui să dea de gândit tuturor părinților care, de multe ori în glumă, încep să le dea copiilor lor ”lecții de șofat” de la vârste fragede.

 

O femeie de 36 de ani a ajuns la spital, luni seară, după ce a fost lovită cu mașina de fiul ei în vârstă de numai 3 ani, care s-a urcat la volan, reușind să pornească autoturismul, notează cotidianul Pandurul.

 

Femeia, care a fost prinsă între autoturism și o fântână aflată în curte, este suspectă de fractură la picior.

 

 

Portiera deschisă, cheile la vedere

 

Incidentul s-a petrecut într-o clipă de neatenție a mamei, care a lăsat mașina deschisă și cu cheile la vedere.

 

Băiețelul de 3 ani a reușit să se urce la volan, să bage cheile în contact și să pornească mașina în marșarier, lovindu-și mama. Femeia a fost cea care a sunat la 112, anunțând incidentul produs și că este blocată între mașină și fântână. Până la sosirea pompierilor, femeia a reușit să iasă singură din spatele mașinii “conduse” de fiul ei.

 

Potrivit IPJ Gorj, luni, în jurul orei 19.30, polițiștii au fost sesizați “prin apel la 112 de o femeie de 36 de ani din Târgu Jiu, despre faptul că, în timp ce se afla în curtea locuinței, a fost lovită de autoturismul proprietate personală, la volanul căruia se urcase copilul său, în vârstă de 3 ani, care fusese lăsat nesupravegheat pentru o scurtă perioadă”.

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store