Femeie în stare gravă preluată de elicopterul SMURD

Aeronava sanitară a fost solicitată pentru a transporta la Iași o pacientă care are nevoie urgentă de intervenție de specialitate.

 

Pompierii Gărzii de Intervenție Botoșani au fost solicitați, duminică după-amiază, pentru a asigura măsurile PSI de aterizare/decolare a elicopterului SMURD.

 

Aeronava sanitară a fost chemată la Botoșani pentru a prelua o pacientă în stare gravă. Este vorba despre o femeie de 66 de ani, care a suferit un infarct miocardic acut, intervenția urgentă în acest caz fiind una obligatorie pentru recuperarea pacientei.

 

Elicopterul aterizează pe poligonul Unității Militare 01181 din municipiul Botoșani.

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store