Federovici, glorie adusă femeilor care s-au afirmat în PSD: Au dovedit că pot reprezenta cetățenii cu cinste

În discursul său ținut la Conferința Extraordinară a PSD-ului, Doina Federovici le-a adus laude femeilor care reprezintă cu cinste PSD-ul.

 

Însă, potrivit acesteia toate se datorează partidului aflat la guvernare care promovează și sprijină sexul feminin, susținând astfel egalitatea de șanse.

 

Și Doina Federovici a trecut în revistă câteva nume importante de pe scena PSD-ului.

„PSD singurul partid din România care a promovat cele mai multe femei în politică la toate nivelurile. Începând de la administrația publică locală și până la Guvern, Parlament și Uniunea Europeană. Toate aceste femei au dovedit că pot reprezenta cetățenii cu cinste, demnitate și competență. Începând cu dna Viorica Dăncilă, prima femeie premier din România, dna Corina Crețu, primul comisar european care vine din țara noastră, cele mai multe femei reprezentante într-un Guvern politic, respectiv 8 miniștri, Gabriela Firea primarul general al capitalei și cu voia dv la nivel local, subsemnata, prima femeie chestor al Senatului României”,

Doina Federovici, președinte PSD Botoșani

 

Și pentru acest lucru, Doina Federovici a primit aplauze furtunoase din partea celor prezenți în sala de conferințe a Hotelului Belvedere.

 

„Trebuie să constat cu satisfacție că toate persoanele la care m-am referit au fost nominalizate pe Partidul Social Democrat care a dovedit în cel mai concret mod cu putință că este principalul partid din România care promovează egalitatea de șanse, nu doar în politică ci și în funcțiile de conducere din stat”,

 Doina Federovici, președinte PSD Botoșani

 

Însă aceasta a accentuat faptul că ea nu susține că „a fi femeie este o condiție suficientă pentru a ocupa o anumită funcție de conducere. Nu acesta ar trebui să fie criteriul de promovare în funcție, ci competența și calitățile profesionale ale fiecăruia.”

 

   

 

download from google play download from apple store