FCM Dorohoi e remizat acasă şi a schimbat liderul

 

A doua echipă a judeţului nu a reuşit să treacă pe teren propriu de Petrotub Roman într-un meci disputat vineri după-amiază în cadrul ligii a treia. Partida a contat pentru etapa a XIV –a, penultima a turului.
Băieţii lui Vespazian Colban au deschis scorul prin Maxim în minutul 24, dar au fost egalaţi prin reuşita lui Pătraşcu din minutul 70. În ciuda semieşecului, dorohoienii rămân totuşi cu satisfacţia că au luat un punct liderului, lucru care i-a făcut pe romaşcani să piardă primul loc din serie în favoarea SC Bacău. FCM Dorohoi ocupă poziţia 10 în clasament, cu 13 puncte, tot atâta cât are şi prima echipă aflată pu un loc retrogradabil. În ultima etapă a turului roş-alb-albaştrii vor întâlni în deplasare pe Oţelul II Galaţi, nimeni alta decât formaţia de pe locul 11, care are tot 13 puncte. (S.B.)