FC Botoșani, stagiu de patru stele la Gura Humorului cu jacuzzi şi piscină – VIDEO & GALERIE FOTO

FC Botoșani are programate două stagii de pregătire în această iarnă, unul la Gura Humorului, unde vor sta până pe 22 ianuarie. După două zile libere, roş-alb-albaştri vor merge în Antalya, pentru al doilea cantonament, unde vor sta până pe 10 februarie.

 

Piscina, jacuzzi, saună

La Gura Humorului, fotbaliștii sunt cazați la o pensiune de patru stele, dotată cu  piscină, jacuzzi şi saună. De asemenea, fotbaliștii se pot destinde și în centrul de agrement, ce are mese de biliard sau ping-pong. Casa Humor a fost rezervată în totalitate de către formația antrenată de Cristi Pustai. Confortul este sporit, iar cea mai ieftină cameră la această pensiune este 160 de lei.

FC Botoșani face antrenamentele pe stadionul “Tineretului”, din localitate, care se află la două-trei minute de mers cu mașina.

"Masă, antrenament, somn"

Masa, antrenament, somn; masă, antrenament, somn”, spune amuzat Gabriel Vașvari despre modul cum decurge acest stagiu de pregătire pentru echipă.Fotbaliștii au rare ocazii în care pun piciorul pe minge, deoarece antrenamentele au, în principiu, scopul de a îmbunătăți condiția fizică a jucătorilor. 

Fotbaliștii așteaptă cantonamentul din Turcia, unde accentul se va pune pe exercițiile cu mingea.

"Cantonamentul din Antalya va fi mai plăcut pentru noi. Vom avea meciuri amicale, antrenamentele vor fi mai mult cu mingea", continuă mijlocașul de 29 de ani.
Jocurile amicale sunt programate în Antalya, acolo unde botoșănenii vor susține șase partide de verificare, cu adversari din Ucraina, Polonia, Slovacia şi Cehia.

Citește și:  FC Botoșani, dublu cantonament de iarnă: PROGRAMUL amicalelor din Turcia