Este căpitanul U20 al naționalei Coastei de Fildeș, care s-a calificat la Jocurile Olimpice de la Tokyo.
Transferul jucătorului din Coasta de Fildeș vine după plecarea lui Denis Haruț la FCSB.
Fundașul central Ulrich Meleke (21 de ani) a fost prezentat oficial la FC Botoșani. Meleke joacă pe postul de fundaș central și a semnat un contract pe 3 sezoane, până pe 30 iunie 2024. E jucător de picior drept și e înalt de 1,81 de metri.
A bifat 22 de meciuri în sezonul precedent pentru Kokkolan, echipă aflată în liga secundă din Finlanda, arată Prosport.
Meleke a semnat ieri contractul cu FC Botoșani, în prezența impresarului său, Alessandro Pezzoli.
Fundașul central și-a început cariera la S.O.A., club din prima ligă a Coastei de Fildeș, apoi a mai jucat în Finlanda la Ekenas și Kokkolan. Ulterior a plecat în Israel, unde a fost legitimat la Hapoel Tel Aviv și Hapoel Bnei Lod (formație din liga secundă). La Hapoel Bnei Lod a jucat 33 de partide.
„Ulrich Sidoine Meleke a semnat cu roș-alb-albaștri
Fundașul ivorian Ulrich Meleke a semnat cu FC Botoșani pe o perioadă de 3 ani și jumătate. În vârstă de 21 de ani Meleke a venit de la echipa Kokkolan PV din liga a 2-a din Finlanda și are 10 partide la naționala U20 și 3 la U17.
Bine ai venit, Ulrich Meleke!”, au scris reprezentanții clubului pe Facebook.
În anul 2019, ivorianul a fost foarte aproape de un transfer la echipa HJK Helsinki, însă a avut probleme cu viza și afacerea a picat.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: