FC Botoşani, înfrângere cu „Pinalty” – GALERIE FOTO

 

Echipa fanion a judeţului a pierdut la miercuri la limită partida restanţă cu Ceahlăul Piatra Neamţ. În faţa a circa 2.500 de spectatori roş-alb-albaştrii nu au fost cu ceva mai prejos decât adversarii, şi-au creat mai multe ocazii de gol, însă au fost învinşi dintr-o lovitură de la 11 metri acordată spre finalul partidei, când se aflau la timona jocului. Deşi respectivul penalty a fost acordat just, pentru un henţ în careul mic al lui Acsinte, nu se poate uita că este a treia din ultimele patru confruntări din liga 2 cu echipa primarului Gheorghe Ştefan în care, la scorul de 0 – 0, nemţenii primesc lovitură de la 11 metri. De menţionat este că, pentru prima dată la meciurile de pe teren propriu din acest campionat, Cristi Popovici a început partida cu un singur atacant şi cinci fundaşi.