FC Botoșani a terminat la egalitate meciul amical cu Oțelul Galați disputat pe Stadionul Municipal duminică după-amiază
După cantonamentul din București, jucătorii antrenați de Bogdan Andone au revenit „acasă”.
Iar astăzi, 14 ianuarie 2024, FC Botoșani a jucat un meci amical cu Oțelul Galați, echipă care s-a pregătit în această perioadă la Vatra Dornei.
Partida s-a terminat la egalitate. FC Botoșani a deschis scorul în minutul 9, prin Ilicic, dar bucuria nu a durat mult întrucât Oțelul a egalat în minutul 13 prin Maciel.
Intrarea a fost gratuită pentru suporteri.
FC Botoșani întâlnește duminică, 21 ianuarie 2024, CFR Cluj pe Stadionul Municipal, în primul meci oficial din acest an.
(foto – Facebook Fotbal Club Botoșani)