FC Botoşani, egal cu echipa stelară a CFR Cluj, moldovenii i-au îngrămădit bine, bine pe ardeleni – VIDEO & GALERIE FOTO

FC Botoşani a debutat luni seara în noul sezon cu un rezultat de egalitate, 1 – 1 în faţa CFR Cluj. Asemenea celorlalte confruntări dintre cele două trupe şi aceasta a fost una extrem de disputată.

 

Clujenii au început meciul foarte avântat şi după câteva acţiuni periculoase scorul a fost deschis în minutul 10 de Ovidiu Hoban, care angajat în poziţie centrală a şutat puternic, printre picioarele lui Cobrea.


Treptat, botoşănenii au scăpat de tracul evoluţiei în faţa unei echipe cu atâtea vedete, au echilibrat confruntarea şi au început să preseze, egalarea venind firesc în minutul 30, când Andrei Burcă a reluat cu capul în poartă la un corner executat de Buş.


Până la pauză, roş-alb-albaştrii au rămas în atac, iar vişiniii s-au mulţumit să replice pe contraatac.


În repriza a doua ambele garnituri au jucat un fotbal deschis, încercând să câştige toate cele trei puncte.


Meciul a fost unul pe contre şi după minutul 72, când Omrani a fost eliminat după al doilea galben primit pentru o simulare făcută chiar sub ochii arbitrului central Marcel Bîrsan.


FC Botoşani a îngrămădit CFR-ul în ultimele zece minute, însă nu a reuşit să îşi creeze ocazii, ardelenii trăgând serios de timp.

CLICK PENTRU VIDEO

 

download from google play download from apple store