FC Botoșani a semnat cu Flavius Stoican până în 2025 / Este un vot de încredere!

Conducerea clubului a transmis că prelungirea contractului vine odată cu mesajul ferm că FC Botoşani îşi doreşte să continue şi facă performanţă alături de Flavius Stoican.  

 

Numit antrenor principal al FC Botoșani în luna decembrie 2022, Flavius Stoican și-a prelungit astăzi contractul cu gruparea „roș-alb-albastră” până în 2025.

 

„Investim capital de încredere în domnul Flavius Stoican. Având în vedere munca pe care a depus-o la clubul nostru până în prezent, dar și rezultatele pe care le-a obținut echipa noastră cu domnul Flavius Stoican pe bancă, Consiliul Director a decis prelungirea contractului până în 2025. Este un mesaj ferm din partea conducerii, a acționariatului, un vot de încredere pe care i-l acordăm domnului Flavius Stoican pentru că ne dorim ca împreună să realizăm performanță la FC Botoșani”,

Cătălin Anton, președintele FC Botoșani.

 

În prezent, după primul meci din Play-out, FC Botoșani ocupă locul patru din 10, cu 19 puncte acumulate.