FC Botoșani a plecat în cantonament cu doi jucători noi – GALERIE FOTO

Gruparea locală de fotbal a plecat în dimineața zilei de luni, 16 iunie în primul cantonament de pregătire din pauza competițională, la Tg. Neamț. Jucătorii de la FC Botoșani vor reveni ”la bază” pe data de 27 iunie.

 

Alături de lotul echipei au plecat în cantonament doi jucători noi veniți în probe, respectiv atacantul Petre Ivanovici și mijlocașul Sebastian Ianc. La Tg. Neamț ar urma să mai ajungă și alți jucători printre care și doi americani.
Mi-am dorit enorm să joc în prima ligă, cred că asta este o șansă bună pentru mine, îmi doresc să mă integrez cât mai repede și să fac față ligii 1. Este prima experiență pentru mine, am jucat doar în liga a doua în România și Ungaria”, a declarat Petre Ivanovici care a avut numai cuvinte de apreciere cu privire la FC Botoșani, singura promovată anul trecut care își are continuitate pe prima scenă.

Atacantul venit în probe poate evolua atât pe partea stângă cât și pe dreapta și are 24 de ani. A mai evoluat în Ungaria dar și la Farul Constanța pentru o perioadă de trei ani.
Mă bucur că în sfârșit am făcut și eu pasul spre Liga 1, sper să fie cât mai bine și pentru mine și pentru echipă. Într-adevăr am concurență cu jucători precum Croitoru sau Vașvari dar sper să joc încet, încet și să le pun probleme”, a spus și Sebastian Ianc, mijlocașul de 27 de ani care a mai evoluat la echipe precum FC Bihor și Luceafărul Oradea. (G.E.)



CITEȘTE:
 Primul jucător, fost dinamovist, care a semnat cu FC Botoșani – AFLĂ cine e
[[galerie-foto]]