FC Botoşani întâlneşte sâmbătă, în deplasare, Pandurii Târgu-Jiu în cadrul etapei a XII – a din Liga 1, iar în garnitura de start s-ar putea afla un fost jucător de la FC Steaua Bucureşti.
Este vorba de Alexandru Târnovan, un atacant de 21 de ani, care în trecut a evoluat pentru Viitorul Constanţa, FC Steaua Bucureşti şi Gaz Metan Mediaş. A jucat şi la naţionala U19, însă viaţa extrasportivă, care potrivit Fanatik îi era presărată cu alcool, jocuri de noroc şi fotomodele, i-au marcat cariera.
Echipa fanion a judeţului i-a întins toamna aceasta o mână, a fost utilizat în câteva meciuri amicale, iar acum tehnicianul intenţionează să-l introducă titular în partida cu Pandurii. Aceasta după ce în cursul săptămânii a fost legitimat.
„De aia l-am şi adus, e un jucător cu potenţial, sigur, departe de ceea ce cred eu că poate sau de ceea ce aştept eu de la el, dar este un jucător care speră să demonstreze. I s-a acordat o şansă şi nu vrea să spun că Botoşaniul era singura echipă de pe planetă care putea să îi acorde această şansă, dar Botoşaniul a fost printre puţinele care i-a întins o mână. Sper ca el să îşi dea seama de acest lucru şi nu trebuie să facă nimic decât să îşi facă meseria cât mai bine, să înţeleagă că a fost sus, din păcate a căzut şi Botoşaniul i-a întins mâna să se ridice din nou. Asta trebuie el să înţeleagă”,
Leo Grozavu, antrenor FC Botoşani.
Alexandru Târnovan ar putea debuta într-un meci oficial pentru FC Botoşani în condiţiile în care trei jucători, Bordeianu, Astafei şi Istvan Fulop sunt suspendaţi. De asemenea, Matulevicius şi Miron nu au efectuat nici un antrenament după ce au fost convocaţi la echipele naţionale, iar Patache are o mai veche accidentare.