A aşteptat finalul şedinţei ordinare de Consiliu Local şi un cetăţean din municipiu care susţine că este fost participant al Revoluţiei din 1989 şi căruia i s-a permis să ia cuvântul abia după epuizarea ordinii de zi. Ioan Apaţie le-a cerut consilierilor locali să facă o adresă către Guvernul României prin care să solicite acordarea unor drepturi către revoluţionari.
Cetăţeanul i-a invitat pe aleşii locali să citească legislaţia în vigoare în primă fază respectiv Legea 431 pentru a se afla în cunoştinţă de cauză la momentul în care vor face adresa către Guvern. Mai mult decât atât, botoşăneanul susţine că de mai bine de două decenii de când tot îşi aşteaptă drepturile de la stat s-a îmbolnăvit.
„
De 23 de ani nu am primit nici un drept, am căpătat vreo cinci, şase boli cronice şi acum nu un leu nici de medicamente şi dacă am mers la cineva la uşă şi am bocănit, a spus că se leagă una cu alta? Şi am spus că da, că dacă mi se dădeau drepturile din 90 până acum poate nu căutam la nici o uşă a statului. Aşa că v-aş ruga că poate mi se dă şi mie drepturile pe care le cer”, a spus
Ioan Apaţie, la finalul şedinţei fără însă a mai preciza şi în ce constau drepturile pe care le aşteaptă.
Omul a mai declarat că în situaţia sa se află mai multe persoane din Botoşani care trăiesc la limita subzistenţei motiv pentru care consilierii locali ar trebui să ia poziţie de îndată.
„Să se facă ceva cu noi ori să ne ducă la statuie în centru să ne împuşte. Să facă ceva cu noi, ori ca pe câini să ne eutanasieze decât să ne mai chinuie. Eu v-aş arăta hârtie de la TBC să nu credeţi că vorbesc aşa pe vorbe. Şi dacă eu am cerut un drept şi mi-au dat şutul nu aş vrea în continuare să păţesc la fel”, a încheiat
Ioan Apaţie, nemulţumit.
CITEŞTE:
FAZA ZILEI: Zmău despre colaborarea în USL: Să spun că e iubire la pielea goală?
[[banner]]