Prezența ministrului Agriculturii, Petre Daea, la orice eveniment, mai ales politic, se transformă în spectacol pentru cei prezenți, dar săptămâna trecută, la Giurgiu, a oferit un alt tip de show.
La alegerile de ieri ale organizației PSD Giurgiu a participat întreaga conducere a partidului, dar și câțiva miniștrii ai cabinetului Ciucă, printre care Marius Budăi și Petre Daea.
Potrivit Puterea.ro, delegații prezenți în sală au avut parte și de ceva momente comice. În timpul alegerilor, ministrul Agriculturii Petre Daea a început să moțăie serios, trezindu-se doar când se aplauda după discursul vorbitorului.
Scena acesta s-a repetat de vreo trei ori spre amuzamentul celor prezenți în sală, dar și al ministrului Marius Budăi care îi era alături.
În luna iulie a acestui an a redevenit ministru al agriculturii.