Întâlnirea dintre oficialii guvernamentali, parlamentari şi aleşii locali care a avut loc vineri dimineaţă la Palatul Administrativ a debutat cu un cuvânt introductiv al preşedintelui Consiliului Judeţean Botoşani.
Costică Macaleţi a început să treacă în revistă toate persoanele care se aflau la masă. Când a ajuns la Dorin Alexandrescu, edilul şef de Dorohoi, preşedintele CJ l-a prezentat drept „primarul municipiului Botoşani”.
Afirmaţia sa a stârnit rumoare în sală, dat fiind faptul că la aceeaşi masă se afla şi primarul… adevărat al municipiului Botoşani, Cătălin Flutur, flancat de cei doi viceprimari.
Ca şi în alte cazuri şi de această dată Costică Macaleţi a dat vina pe emoţii pentru cele întâmplate.
DESCARCĂ APLICAŢIA BOTOŞĂNEANUL PENTRU MOBIL