Depunerea jurământului de către noii consilieri județeni a fost unul plin de premiere. Iar una dintre acestea a fost prezența la ceremonie a președintelui Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură (CCIA) Botoșani.
Ajuns la Casa de Cultură a Sindicatelor înainte de începerea ședinței, Valeriu Iftime a mers în primul rând, unde s-a salutat cu unii parlamentari PSD, între care Lucian Trufin și Marius Budăi, dar și cu mai mulți primari.
Nu l-a observat și pe social-democratul Angel Gheorghiu, noul edil șef de Bucecea, lucru care a provocat o situație amuzantă.
Aceasta fiindcă în recenta campanie pentru alegerile locale, președintele grupului ”Elsaco” și-a arătat printr-un clip video sprijinul față de liberalul Bogdan Suruciuc, principalul contracandidat al pesedistului.
Unii lideri ai PSD l-au întrebat râzând pe Valeriu Iftime dacă după cele întâmplate evită să discute cu Angel Gheorghiu.
Atunci președintele CCIA s-a întors și l-a observat pe Angel Gheorghiu.
”Aaa, nu știam cine stă așa supărat aici”, a spus amuzat Valeriu Iftime, care apoi l-a întrebat pe noul edil șef: ”dar tu ești supărat pe mine?”. ”Nu, nu, nu”, a fost răspunsul lui Angel Gheorghiu.
Cei doi au bătut pumnul, salut de pandemie, și au urmărit apoi ședința de învestire a noului CJ din primul rând, Valeriu Iftime arătând că, indiferent de rezultat, ”primarul trebuie respectat”.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL