FAZA ZILEI : Florin Țurcanu văzut ca fiind unic prin ochii unei doamne din politică

Unic. Acesta este cuvântul folosit pentru a-l descrie pe președintele Consiliului Județean, Florin Țurcanu din partea unei reprezentante a sexului frumos din politica botoșăneană.

 

Cea care a lansat această afirmație este o veche ”amică” a lui Florin Țurcanu, alături de care a ajuns și la Consiliul Național al Discriminării și anume, senatorul Doina Federovici.
S-au spus foarte multe vis a vis despre Consiliul Județean, despre modul în care administrează dl. președinte județul, o mică completare: este unic pentru ceea ce face pentru că este singurul președinte de CJ care își ia două luni de concediu de odihnă”, a declarat Doina Federovici, senator PSD.
Florin Țurcanu a anunțat într-adevăr că intră în concediu de odihnă pe o perioadă de două luni de zile, lucru fără precedent la nivelul conducerii Consiliului Județean întrucât șeful CJ a avut parte de repaus și în 2013. Mai mult decât atât, o bună parte din an și-a petrecut-o plecat fiind la București, exact în perioada în care erau în desfășurare și sesiunile parlamentare. (G.E.)
CITEȘTE:
 Țurcanu a intrat deja în campanie electorală și și-a luat concediu DOUĂ LUNI DE ZILE