FAZA ZILEI: De la tramvaie am trecut la autobuze blocate în trafic, din cauza unei guri „uitate” de canal – FOTOGALERIE

Un mijloc de transport în comun care aparține companiei Eltrans a fost nevoit să efectueze o oprire forțată pe Calea Națională, în zona Gării.

 

S-a întâmplat în seara zilei de marți, 14 februarie cu un autobuz care circula pe traseul 102 dinspre Zona Industrială către strada Primăverii.

Lângă stația de carburanți, în apropiere de sensul giratoriu pentru ieșirea celor din complexul comercial din zonă autobuzul a fost oprit în a-și continua deplasarea din cauza unui autoturism parcat aproape de trama stradală.

 

Cum pe mijlocul străduței care leagă Calea Națională de Bulevardul Mihai Eminescu există o gură de canal neacoperită de aproximativ o lună, șoferulului autobuzului i-a fost practic imposibil să depășească autoturismul.

 

Astfel că a fost nevoie de mai mulți timpi morți de așteptare până când conducătorul auto de pe mașina mică a binevoit să se pună în mișcare.

 

Gura de canal neacoperită a fost doar semnalizată în această perioadă de timp, însă nu s-au găsit soluții pentru remedierea acestei probleme.