FAZA ZILEI: Cum este văzut cabinetul șefei CJ la Vaslui - Avem zero consilieri

Situație controversată la Consiliul Județean Vaslui al cărui președinte a fost surprins în flagrant primind mită o valiză de bani.

 

Președintele OUT, consilierii IN

 

Consilierii din cabinetul fostului președinte al Consiliului Județean (CJ) Vaslui, Dumitru Buzatu au provocat discuții aprinse în cadrul unei ședințe extraordinare.

 

Gheorghe Viziteu, consilier PNL, a precizat că în anul 2016 la cabinetului președintelui erau angajați doi consilieri din patru posturi, iar în prezent sunt șase consilieri din șase posturi, însă nu mai există președintele, scrie estnews.ro.

 

„Am discutat cu colegi și mi-au spus că acesta este un paradox de tip vasluian. Nu avem președinte, dar avem cabinetul președintelui. La Constanța sunt zero consilieri, la fel și în Botoșani sau Brașov. Noi nu avem președinte, dar avem consilieri! Vă dați seama că nu este ceva în regulă cu noi. Și ne mai mirăm că Vasluiul are o imagine rea. Dacă nu au demnitatea să renunțe la calitatea lor, rog majoritatea să îi convingeți. La construcția de drumuri, să le dați ceva de lucru”,

a spus Viziteu.

 

*La Botoșani sunt ocupate posturile de consilieri la cabinetul președintelui Doina Federovici.

 

Se mai bucură totuși de un salariu 

 

La rândul lui, Liviu Iacob, a adăugat că cetățenii județului s-ar fi bucurat dacă noul președinte ar lua măsuri pentru reducerea cheltuielilor. Consilierul liberal a amintit și de flagrantul în care Dumitru Buzatu a fost prins luând mită 1,2 milioane de lei, adăugând că aștepta un proiect de hotărâre prin care să fie eliminate cele șase sinecuri.

 

„Aceste posturi de consilieri sunt niște sinecuri. Cu ce se ocupă acești indivizi?! Lăsați în pace banul public!”, a spus Iacob.

 

Ciprian Trifan, vicepreședintele CJ Vaslui, a răspuns că în ședința din luna decembrie va fi supusă dezbaterii organigrama de personal și atunci consilierii județeni se vor putea exprima prin vot în problema celor șase consilieri din cabinetul fostului președinte.