Duminică deputatul Florin Ţurcanu şi-a sfinţit cabinetul parlamentar din Darabani. La eveniment au participat alături de liberalii dărăbăneni şi Gheorghe Iavorenciuc, care a candidat pentru Camera Deputaţilor pe Colegiul Darabani, Gheorghe Sorescu, vicepreşedintele PNL, dorohoianul liberal Mihai Aniţulesei, dar şi primarul comunei Păltiniş, Costel Romanescu, precum şi fostul primar PSD dărăbănean, Corneliu Aroşoaie, care a vizitat cabinetul parlamentarului liberal. Interesant este faptul că, potrivit Dărăbăneni.ro, în sediul aceleiaşi clădiri, dar la etajul I, se află şi cabinetul parlamentar al senatorului Liviu Câmpanu, fiind arhicunoscută rivalitatea dintre cei doi oameni politici. Slujba religioasă a fost ţinută de un sobor de trei preoţi. În prealabil au avut loc alegeri în organizaţia locală a PNL, prilej cu care liderul judeţean al liberalilor şi-a adus aminte de fostul său şef de partid, ales senator pe Colegiul Darabani: „Fostul preşedinte al PNL nu a mai vrut să fie colegul nostru, dar asta nu vă dezavantajează”.