FAZA ZILEI: „Au fentat” la referendum pentru a-şi face buletin

 

Zeci de botoşăneni au profitat de avantajele oferite de referendumul organizat pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu în data de 29 iulie pentru a-şi face cărţi de identitate în regim de urgenţă. Şi cu toate că actele au fost gata, aceştia nu s-au mai obosit să treacă pe la Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor pentru a-şi ridica noile buletine.
Peste 60 de botoşăneni s-au adresat acestei structuri pentru cărţi de identitate noi în ultimele trei zile dinaintea referendumului şi dintre aceştia doar aproximativ 20 de au venit pentru eliberare. „Când a fost referendumul a fost program pentru toată săptămâna iar sâmbătă şi duminică s-a lucrat de dimineaţă până seara. Cei care au depus actele joi, vineri, sâmbătă ca să îşi facă buletin pentru referendum, mai mult de jumătate nu şi-au luat buletinele. Au profitat de faptul că se pot face mai repede dar măcar nu au venit să le ia”, a declarat Constantin Gabur, şeful SCLEP. În perioada menţionată un număr de aproape 140 de cărţi de identitate au fost făcute pentru persoanele private de libertate aflate în Penitenciarul Botoşani şi care au fost transportate la unitatea de detenţie.