Fata frumoasă din Botoșani a adus din nou AURUL în România

Muncă, perseverență, curaj. Iar rezultatele nu întârzie să apară.

 

Campionatele Europene de Canotaj, desfășurate în weekend, la Poznan, în Polonia, au readus România în elita continentală.

 

Delegația română a ocupat locul 3 în clasamentul pe națiuni, cu șase medalii, dintre care patru de aur, una de argint şi una de bronz.

 

Aurul a fost obţinut la doi rame feminin, doi rame masculin, dublu vâsle feminin şi opt plus unu feminin. Argintul a fost cucerit la opt plus unu masculin, iar bronzul a fost adus de echipajul de dublu vâsle feminin, categoria uşoară.

 

 

Victorie categorică      

 

Cea mai categorică victorie a fost cea obținută de echipajul de dublu vâsle, de Nicoleta-Ancuţa Bodnar și Simona Geanina Radiş, care s-au instalat la conducere încă de la început şi diferenţa faţă de următoarele clasate a crescut constant.

 

Româncele au fost cronometrate cu timpul de 6 minute, 56 de secunde și 860 de miimi.

 

 

Fetele de AUR  

 

Nicoleta-Ancuța Bodnar s-a născut la 25 septembrie 1998, la Vatra Moldoviței, în județul Suceava.

 

Simona Geanina Radiș este din Botoșani, unde s-a născut pe 5 aprilie 1999.

 

Cele două sportive concurează împreună la competițiile majore din 2019, an în care au reușit calificarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo, devenind vicecampioane mondiale la dublu vâsle.

 

În urma acestui rezultat, Federația Română de Canotaj le-a desemnat Sportivele Anului 2019, potrivit rra.ro. Au confirmat în 2020, când au câștigat două titluri europene: întâi la tineret sub 23 de ani, la campionatele din septembrie, desfășurate la Duisburg, în Germania, apoi la seniori, zilele trecute, la Poznan, în Polonia.

 

(Foto: Facebook/Simona Radiș)

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store