Fanteziile lui Țurcanu dau faliment la câțiva metri sub pământ – cum s-au tocat peste 3 miliarde lei vechi

A plecat, dar a lăsat în urmă afaceri care ridică serioase semne de întrebare asupra corectitudinii și oportunității perfectării lor. Este vorba de Florin Țurcanu, fostul președinte al Consiliului Județean Botoșani și una dintre ”investițiile” originale pe care le-a derulat în cei mai puțin de trei ani, cât a stat în fruntea județului.

 

O sută de milioane lei vechi chirie pentru patru chioșcuri și tarabe

Inaugurată în preajma sărbătorilor de iarnă din 2013, piața agroalimentară de la demisolul Uvertura Mall reprezintă un exemplu elocvent de bătaie de joc la adresa contribuabiluluii. Și asta fiindcă SC Parc Industrial Botoșani SRL, societatea pe care a fost deschisă, finanțată masiv din banii CJ-ului, a ajuns să cheltuiască circa o sută de milioane de lei vechi pe lună cu chirie și utilități doar pentru patru agenți economici. Și aceasta deoarece la doar un an și o lună de la deschiderea cu fast în piața agroalimentară mai există doar patru chiriași. Iar asta rezultă chiar dintr-o informare depusă de directorul societății menționate la CJ Botoșani.
”Activitatea pe perioada exercițiului financiar 2014 și perioada lunii ianuarie 2015 s-a desfășurat cu un număr variabil de contracte de închiriere: astfel, la deschidere au existat 15 chiriași pentru spațiile create, dar o serie de contracte au fost reziliate pe parcurs astfel că la 31 ianuarie 2015 au rămas în vigoare un număr de șapte contracte ce aduc venituri. La 31 ianuarie mai erau doar patru chiriași. Pe perioada iernii a crescut, dar nu foarte mult închirierile de tarabe”, arată Costel Țugui, director general SC Parc Industrial Botoșani SRL în adresa trimisă la CJ Botoșani.

Cheltui peste 300.000 de lei ca să încasezi 100.000 și ceva


Societatea deschisă tot la inițiativa lui Florin Țurcanu pentru a administra parcuri industriale a ajuns astfel să aibă ca obiect de activitatea gestionarea activității a patru chiriași într-o piață de la subsol. Totalizând, de la deschidere și până la finele lunii ianuarie cu chiria, utilitățile și salariile s-au cheltuit 132.749 de lei și s-au încasat 137.917 lei. Cu alte cuvinte, piața agroalimentară, într-un an de zile, a adus un ”uriaș” profit de 5.167 de lei. Profitul ascunde de fapt o pierdere considerabilă. Și aceasta fiindcă, în realitate, SC Parc Industrial Botoșani SRL a cheltuit pentru amenajarea pieței 200.000 de lei, bani asigurați tot de CJ Botoșani, ceea ce înseamnă că, de fapt, s-au consumat peste trei miliarde de lei vechi și s-a încasat unul singur.

Sergiu BĂLĂȘCĂU

LA TREI SĂPTĂMÂNI DE LA DESCHIDERE BOTOȘĂNEANUL A SCRIS DESPRE DEDESUBTURILE AFACERII:

[[readotherarticle:botosaneanul.ro:29157: Piaţa de la mall, o afacere de 34 miliarde lei vechi „made in Ţurcanu” CJ – Parc Industrial – Uvertura ]]

[[banner]]

VEZI CE DECLARA FLORIN ȚURCANU LA INAUGURARE:

[[readotherarticle:botosaneanul.ro:28790:Piața din mall inaugurată cu colac, sare şi rachiu – VIDEO & GALERIE FOTO]]