Falsă carne de vită în Grecia, Mihai Ţurcanu : Am exportat în Europa carne de cal

 

Autoritatea alimentară grecească (Efet) a anunţat miercuri că a descoperit ADN de cal în eşantioanele de carne de vită congelată importată din România, iar aproape o tonă a fost confiscată, transmite AFP.

„Oficial, s-a exportat carne de cal”

Mihai Turcanu export carne de cal "Două eşantioane pozitive s-au găsit printre cele 26 analizate până în prezent", se arată într-un comunicat al Efet. Cele doua eşantioane au fost prelevate din 1.064 de kilograme de carne de vită congelată importată din România. "Nu se confirmă din alertele de pe platforma europeană că din România ar fi plecat altceva. Am exportat în Europa carne de cal, ce au făcut ei mai departe nu putem spune. Oficial, s-a exportat carne de cal, etichetată astfel. Cu siguranţă e vorba despre un intermediar", a declarat Mihai Ţurcanu, preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, pentru Digi24.

„Autoritatea Sanitară Veterinară va trebui sa răspundă”

Potrivit preşedintelui Federaţia Sindicatelor din Industria Alimentară, Dragoş Frumosu, în Europa ajung cantităţi de carne „chipurile” plecate din România. „Asta se poate întâmpla printr-un intermediar care să schimbe etichetele. Situaţia este foarte uşor de rezolvat, din punctul meu de vedere. Un schimb de discuţii între autorităţi poate stabili foarte clar provenienţa cărnii de cal. Dacă lucrurile vor continua aşa, Autoritatea Sanitar Veterinară va trebui sa răspundă pentru toate aceste cazuri", a declarat Dragoş Frumosu într-o intervenţie telefonică la Digi24.
Scandalul cărnii de cal a cuprins întreaga Europă, ţări precum Franţa, Bulgaria, Germania, Cehia, Italia, Austria, Marea Britanie şi mai nou Grecia au raportat produse care conţineau carne de cal, dar erau etichetate ca fiind carne de vita.
CITEŞTE ŞI:
 Se cere deja demisia lui Ţurcanu pentru scandalul cu abatorul de la Dracşani