FALS taximetrist depistat de polițiști în trafic la Botoșani, reprezentanții Primăriei au ANULAT licența

Un control în traficul de la Botoșani a scos la iveală o situație gravă în ceea ce-l privește pe un taximetrist care se afla în timpul programului de lucru.

 

Polițiștii i-au solicitat documentele, inclusiv atestatul de taximetrist, act pe care cel vizat nu l-a putut prezenta. La o verificare ulterioară s-a depistat că acest atestat era expirat din anul 2015, iar respectivul taximetrist circula în continuare pe traseu.

 

„În urma unui control pe care l-au făcut colegii de la Poliția municipiului Botoșani a fost depistat în trafic un taximetrist care nu avea toate documentele în regulă, astfel încât licența acestuia a fost suspendată. A fost trimisă Primăriei pentru verificări și pentru că nu a putut pune la dispoziție documentele care să fi fost valabile la data controlului. Această licență a fost anulată”,

Cosmin Andrei, viceprimarul municipiului Botoșani

 

 

În atare condiții Primăria Botoșani va organiza o licitație pentru atribuirea licenței de taxi rămasă liberă.

 

Criteriile de acordare ale acestui document țin exclusiv de condițiile pe care le îndeplinește autoturismul pentru care se solicită licența.

 

„Avem un termen de 60 de zile pentru publicarea anunțului. Toți cei care doresc să participe la această licitație, pot depune dosarele la Registratura Primăriei. Diferențierea participanților se va face în funcție de punctaj care este specificat în regulamentele noastre”,

Cosmin Andrei, viceprimarul municipiului Botoșani

 

La licitație se acordă punctaj pentru anul fabricației mașinii, norma de poluare, vechimea în activitate, climatizare, ABS-uri, volum portbagaj, ESP, alimentare motor (mașinile electrice având prioritate maximă), plata cu cardul bancar, etc.

Persoana care deține punctajul cel mai mare obține licența de taxi.

 

În municipiul Botoșani numărul maxim de taximetre este de 480.

 

DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store