Președintele clubului Poli Iași, Cornel Șfaițer, a vorbit despre ce urmează pentru Dinamo după retrogradarea în Liga 2.
Șfaițer a recunoscut că este foarte trist după ce Dinamo a pierdut barajul cu Universitatea Cluj, scor 1-3 la general. Fost conducător la Botoșani și Sepsi OSK, Șfaițer spune că urmează câteva zile decisive pentru „Câini”.
”E foarte dureros să văd că Dinamo a retrogradat. Îmi amintesc marile meciuri din cupele europene, de istoria acestui club. Am văzut că și rivalii regretă acest moment. Cred că s-a greșit foarte mult în iarnă. Demiterea lui Mircea Rednic a fost o mare greșeală, cred că Dinamo ar fi evitat barajul dacă el rămânea antrenor. Au fost aduși jucători cu experiență, dar n-au reușit să formeze o echipă. S-au schimbat prea mulți antrenori, jucătorii nu au avut pregătire fizică. Nu cred că vor mai rămâne acești jucători la Liga 2, ar fi foarte greu pentru club să le plătească salariile.
Eu știu ce bugete sunt la Liga 2, dar nu e momentul să vorbim despre acest lucru. Cineva trebuie să iasă în față acum și să spună ce urmează pentru Dinamo. Rapid a luat-o de jos, de la Liga 4, iar acum este un club curat. Se va face și noul stadion. Trebuie să aflăm în ce ligă va continua Dinamo.
Eu cred că echipa poate juca în Liga 2, dar le va fi foarte greu. În primul rând, echipele care retrogradează din Liga 1 reușesc cu greu să se adapteze. Sunt mult mai puțini bani la Liga 2, iar Dinamo are deja datorii foarte mari. Ei n-au găsit un finanțator la Liga 1, iar acum mă tem că va fi și mai greu.
Când ai datorii de peste cinci milioane de euro, e foarte greu să mai ieși din insolvență. Acum trebuie să preia cineva controlul clubului, să iasă în față și ne spună ce va urma. Indiferent de liga în care va juca, Dinamo nu va muri. Este un brand prea mare”, a spus Cornel Șfaițer, pentru Playsport.