Sepsi a scos din buzunar o sumă importantă pentru o echipă mică. Noul transfer are cel mai mare salariu din istoria clubului.
Macedoneanul Stefan Ashkovski va încasa între 7.500 și 8.000 de euro pe lună, cel mai mare salariu din istoria covăsnenilor. Aici se adaugă și bonusuri.
Conform surselor Digisport, până acum, cea mai mare remunerație lunară era de 7.000 de euro și o primea Pavol Safranko, cel care s-a transferat la Mamelodi Sundowns, în Africa de Sud.
La FC Botoșani, Ashkovski avea 6.500 de euro pe lună și era depășit doar de Ongenda. Mijlocașul de bandă, în vârstă de 29 de ani, a mai fost în negocieri și cu nou-promovata Rapid, care îi oferea doar 5.000 de euro pe lună, dar a fost deturnat în ultima clipă de covăsneni.
Sepsi, care va avea curând un stadion nou, se întărește pentru prima participare a echipei în cupele europene. Trupa antrenată de Leo Grozavu a prins ultimul loc de Conference League.
Ashkovski joacă din iulie 2019 în Liga 1, când a ajuns de la Slavia Sofia la FC Botoșani, liber de contract.
În sezonul recent încheiat, Ashkovski a bifat 25 de meciuri oficiale, 3 goluri și o pasă decisivă pentru Botoșani, cu care îi expiră contractul pe 31 iunie.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: