Șfaițer – Grozavu, peste o oră de discuții despre demisie-demitere

Oficialii clubului au discutat înainte de Concordia Chiajna – FC Botoșani 0 – 0 cu antrenorul principal despre despărțirea de echipă, iar duminică va avea loc o nouă întâlnire.

 

După remiza albă din Ilfov, președintele roș-alb-albaștrilor a vorbit despre Leo Grozavu aproape ca de un antrenor plecat.
”Cu sinceritate vă spun că nu am discutat cu nici un antrenor, vom discuta de mâine încolo. Noi vrem un antrenor care să continee munca lui Leo”, a afirmat Cornel Șfaițer.
Din câte se pare, ambele părți sunt hotărâte să pună capăt colaborării, numai că, practic, s-ar mai negocia asupra datelor financiare deoarece, în cazul unei demiteri, antrenorul ar trebui să primească o sumă considerabilă de bani.
Iată ce a mai spus Cornel Șfaițer pe această temă:
Atât eu cât și Valeriu Iftime avem o altă relație cu Grozavu.
Deocamdată este antrenor în această seară. Măine ne vom așeza și vom discuta cum a fost totdeauna la Botoșani.
Îl cunosc foarte bine pe Leo, un antrenor care a muncit foarte mult la Botoșani. Și ca om și ca antrenor îl cunosc foarte bine.
E clar, din păcate, am sperat în acest campionat la mult mai mult, am avut ca obiectiv play-off. Dacă ar fi avut tot lotul la dispoziție cred că alta ar fi fost situația.

[[readotherarticle:botosaneanul.ro:45412:Chiajna – FC Botoșani, egal cu penalty ratat, Grozavu refuză să mai vorbească ]]