Explozie de botoșăneni în stare gravă de la coronavirus! Explicațiile medicilor: Posibilă modificare a tulpinei

S-au înmulţit considerabil cazurile de pacienţi cu Covid-19 din Botoșani, care se află în stare medie spre gravă.

 

O spun specialiştii în sănătatea publică de la Botoşani.

 

Medicii cred că este vorba despre o tulpină virală modificată,mai agresivă dar şi de sfârşitul rece de toamnă care agravează situaţia, scrie Adevărul. La Spitalul Judeţean ”Mavromati„ din Botoşani nu mai sunt locuri la Terapie Intensivă din cauza cazurilor tot mai numeroase de pacienţi infectaţi cu SARS-COV 2.

 

Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică din Botoşani spune că în ultima perioadă s-au înmulţit îngrijorător cazurile de pacienţi cu forme medii spre severe ale bolii. 

 

”Formele actuale de Covid-19 sunt forme medii şi grave care se internează. Toţi pacienţii internaţi au forme medii spre grave”,

spune medicul Monica Adăscăliţei, director DSP.

 

Mai mult decât atât aceştia spun că de vină ar fi şi o posibilă modificare a tulpinei, ceva mai agresivă dar şi vremea rece de afară.

 

”Şi tulpina poate prezintă modificări dar şi în perioada toamnă-iarnă formele sunt mult mai accentuate ca simptomatologie comparativ cu perioada de vară”,

adaugă directorul DSP.

 

La acest moment, în județul Botoșani sunt active peste 1.300 de cazuri de covid.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store