EXCLUSIV : Unde pun Câmpanu şi Rebenciuc directori

 

Negocierile privind posturile ce revin grupului de independenţi la Botoşani de apropie de final. Conform unor informaţii cofirmate parţial ce cei implicaţi, cei doi parlamentari de Botoşani care nu sînt înscrişi în nici un partid ar urma să facă propuneri pentru funcţiile de directori coordonatori la trei sau patru instituţii din Botoşani. Directori Botosani APIA, Silvicultura şi Mediul Potrivit discuţiilor purtate cu PD-L, „portocalii” ar urma să cedeze şefia serviciilor publice deconcentrate la care liderul judeţean anunţase retragerea sprijinului directorilor după turul întîi la prezidenţiale. Atunci Cătălin Flutur i-a nominalizat pe Gabriel Amitrului, director Direcţia Silvică, Ioan Constantin, director coordonator APIA şi Rodica Zelincă de la Comisariatul Judeţean de Mediu. Dacă discuţiile nu iau o altă întorsătură, pînă la mijlocul săptămînii viitoare independenţii ar trebui să propună înlocuitori pentru aceste persoane. „Avem oameni pregătiţi” Nicolae RebenciucAtît senatorul Liviu Câmpanu, cît şi deputatul Nicolae Rebenciuc  (foto) au evitat să dea nume de instituţii şi persoane, însă cel din urmă a acceptat că este vorba de unităţile la care şeful PD-L Botoşani a anunţat retragerea sprijinului pentru directorii democrat-liberali din pricina implicării insuficiente în campania electorală. „Putem prelua asemenea funcţii, avem oameni pregătiţi, dacă şi dl.preşedinte de la PD-L va fi de acord”, a afirmat Rebenciuc. De cealaltă parte, fostul lider al PNL Botoşani susţine că nu trebuie să mire pe nimeni faptul că independenţii vor avea directori plini în judeţ. „Independenţii sînt sau nu la guvernare? Sînt la guvernare! Şi atunci e normal ca, unde e nevoie de sprijin, să îl dăm. Noi am pus la dispoziţia statului oameni capabili să facă faţă provocării guvernării”, a spus Câmpanu pentru MartorIncomod.ro. Iau şi un secretar de stat Pe de altă parte, conform negocierilor făcute la nivel central, aceeaşi independenţi din Botoşani ar urma să propună şi o persoană pentru o funcţie de secretar de stat. Dacă s-ar respecta aceeaşi schemă de împărţire a posturilor ca pe plan local, adică independenţii să preia posturile unde Cătălin Flutur a anunţat că renunţă, atunci înseamnă că parlamentarii ar trebui să propună un înlocuitor pentru Viorel Alexandru, directorul Agenţiei Naţionale de Prestaţii Sociale. Funcţia acestuia este asimilată cu a unui secretar de stat, iar preşedintele PD-L Botoşani a afirmat în noiembrie că îi retrage sprijinul politic tot pentru neimplicare în campania electorală. Rebenciuc a confirmat că independenţilor de la Botoşani le revine un post de secretar de stat, dar nu a spus şi dacă este vorba de cel ocupat de Alexandru. Moruzi aproape subprefect Potrivit fostului deputat PNL, pînă la jumătatea săptămînii viitoare ar urma să se definitiveze negocierile. Pînă atunci sigur este că îl susţin pentru funcţia de subprefect pe Daniel Moruzi, comisar la Garda Financiară Botoşani. Sergiu BĂLĂŞCĂU