EXCLUSIV: Plîngere penală pentru furt de documente la Primăria Răchiţi

 

Scandal la Primăria Răchiţi, cu furt de documente şi fişiere şterse din calculatorul instituţiei. Acuzată este chiar soţia fostului primar Toader Buliga, care a şi candidat la funcţia de primar după moartea soţului său şi care a activat timp de 6 ani pe postul de inginer la compartimentul registru agricol.
Teodorei Buliga i-a încetat contractul de muncă în data de 23 august, după ce postul său a devenit vacant şi a fost scos la concurs, iar dat fiind faptul că funcţiile publice sunt blocate printr-o ordonanţă de Guvern, contractul său de muncă nu a putut fi prelungit. Primarul comunei Răchiţi susţine că a emis o solicitare la Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici însă nu a primit aviz pentru acest post, ocuparea acestei funcţii de către Teodora Buliga fiind considerată nelegală. În aceste condiţii, acest post a fost ocupat prin transfer de către un funcţionar public disponibilizat de la Direcţia Agricolă Judeţeană, în speţă Adriana Bosîncean Glodeanu.

Inginera Buliga a plecat deoarece avea contract de muncă pe perioadă determinată, soţul fiind decedat, postul a devenit vacant şi i s-a desfăcut contractul de muncă care a fost pe perioadă determinată. D-na Buliga a primit aviz de la Agenţia Funcţionarilor Publici ca să ocupe acest post pe perioadă determinată, că dacă Buliga nu mai era primar automat revenea pe această funcţie”, a declarat Vasile Adăscăliţei, primar comuna Răchiţi. Mai mult, se  pare că, potrivit primarului, despărţirea de Teodora Buliga nu a fost una amiabilă, în condiţiile în care aceasta, ar fi luat o parte din documente cînd a părăsit instituţia şi a şters fişierele din calculator care conţineau date centralizate a activităţii desfăşurate sau hărţi de parcelare. „A lăsat un gust amar d-na inginer Buliga deoarece în momentul în care a predat funcţia comisiei pe care am numit-o eu, comisia a constatat că a şters toate datele din calculator, deci munca 20 de ani de zile şi în afară de asta a luat şi o parte din documente motivînd că asta este munca ei, iar eu am fost nevoit să apelez la o societate specializată care mi-a scos înapoi de pe unitatea calculatorului datele necesare în proporţie de 95%, restul erau formatate de vreo trei ori şi nu s-au putut scoate”, a mai spus primarul. De asemenea, din partea Primăriei a fost emisă o adresă către inginera Teodora Buliga pentru a se prezenta la sediul instituţiei şi pentru a clarifica situaţia documentelor lipsă. Invitaţia a fost trimisă prin poştă cu confirmare de primire, însă a fost returnată Primăriei cu motivaţia de refuz primire.


În aceste condiţii, primarul susţine că a sesizat deja organele abilitate pentru a soluţiona această situaţie, dar şi pentru a-i imputa Teodorei Buliga costul pentru serviciile firmei specializate care a recuperat datele şterse din calculator, în valoare de 200 de lei. „Am angajat o avocată în care i-am întocmit dosar pentru Parchetul de pe lîngă Judecătoria Botoşani pentru că a intrat pentru subminarea autorităţii publice locale şi distrugere de documente. Şi justiţia va hotărî. Plîngerea a fost înaintată la Parchet în cursul lunii septembrie”, a mai afirmat Vasile Adăscăliţei.
Teodora Buliga nu a putut fi contactată de reporterul Botoşăneanul.ro.


Gabriela ERDIC