EXCLUSIV: Lovitură de proporţii în PNL, cel mai tare primar cam lasă baltă partidul

Trecerea lui Tudorel Tupiluş la PSD pare să fi fost doar începutul unui şir de dezertări din rândurile liberalilor. Iminenta trecere a PNL în Opoziţie produce mişcări importante pe scena politică botoşănenă.

 


A făcut mare familia Ţurcanu, el a rămas cam mic în PNL

Relu Tîrzioru, primar de Săveni, ar urma să abandoneze PNL Botoşani. Mai mult sau mai puţin oficial edilul şi-a exprimat în nenumărate rânduri nemulţumirea faţă de ceea ce se întâmplă în organizaţia judeţeană şi nu numai, degajând un evident sentiment frustrare generat de faptul că, după ce i-a ajutat decisiv pe Florin Ţurcanu şi pe soţia acestuia, Roxana Anuşca, să ajungă deputaţi, a fost practic exclus din procesul decizional. Nu există măcar un director sau vreun şef pe la o instituţie la judeţ care să fi dobândit funcţia ca urmare a sprijinului lui Relu Tîrzioru sau care să fie recunoscut drept „omul lui Tîrzioru”, deşi teoretic este vicepreşedinte PNL Botoşani.
„Eu am nemulţumurile mele ca fiecare om care are nemulţumiri. Probabil că şi tu dacă ai pe cineva angajat şi nu e recompensat la nivelul pregătirilor, se manifestă nişte nemulţumiri: criză, în public sau cum vrea să o facă sau alte chestii. Noi, în politică, avem nişte pârghii foarte clare prin care putem să o facem, atât cât ne permite legea”, a afirmat Relu Tîrzioru.

Întâlnire cu Dolineaschi în Kiseleff

Edilul de Săveni s-a întâlnit săptămâna trecută cu Andrei Dolineaschi, preşedintele PSD Botoşani, la sediul central al social-democraţilor din Bucureşti, iar astăzi Rulu Tîrzioru ar urma să facă mai multe precizări cu privire la distanţarea sa faţă de partid. El a declarat pentru Botoşăneanul că nu va demisiona din partid deoarece şi-ar pierde mandatul de primar, unde a fost votat cu 80%, dar a adăugat, mai mult stai mai puţin ironic, că îi va întreba pe primarii PDL în funcţie cum de au acţionat ca membri PNL.
„Eu mi-am manifestat nemulţumirile vis-a-vis de atitudinea pe care a avut-o PNL-ul faţă de persoana mea şi mi-o manifest ori de câte ori am posibilitatea, am făcut-o şi în şedinţe, am făcut-o şi de faţă cu d-na ministru Lucian Varga şi cu presa”, a mai spus Relu Tîrzioru.

Social-democraţii îl dau de facto la PSD Botoşani

Unul dintre liderii PSD Botoşani ne-a confirmat tratativele cu Relu Tîrzioru şi faptul că acesta va acţiona în practică exact ca un membru PSD. Primarul de Săveni a evitat să precizeze ce formaţiune va sprijini la alegerile europarlamentare, subliniind în schimb că îşi va face treaba într-o armată politică atât timp cât este respectat şi dorit la nivelul muncii şi valorii pe care o depune, ori acum este profund nemulţumit de tratamentul la care este supus de liberalii botoşăneni.
Relu Tîrzioru a devenit în 2004 viceprimar pe lista PRM, în 2008 primar din partea PNL, iar în 2012 a obţinut un nou mandat de edil şef candidând ca liberal pe lista USL. (S.B.)
relu tirzioru primar saveni pleaca spre psd

CITEŞTE ŞI:
Târzioru infirmă cochetăriile cu PSD şi nu vrea fotoliul lui Ţurcanu
[[banner]]
CITEŞTE ŞI:
Țurcanu îşi lasă fratele fără funcţie, cere măsuri în toată ţara: Să se încheie cu circul